Rezultatele Concursului de creaţie literară ”Carmen Sylva” – ediţia 2019

Dragi prieteni şi cititori, avem bucuria de a vă anunţa rezultatele Concursului de creaţie literară ”Carmen Sylva” – ediţia 2019. Această tradiţională întrecere organizată de Asociaţia Nevăzătorilor din România este destinată scriitorilor amatori deficienţi de vedere din ţara noastră şi cuprinde trei secţiuni – poezie, proză şi jurnalim. Vă reamintim faptul că participanţii la secţiunea jurnalism au putut concura cu materiale publicate în decursul anului în revista braille „Litera noastră”, patru dintre colaboratorii publicaţiei fiind astfel recompensaţi cu distincţii speciale.
Juriul, alcătuit din prof. Izabella Dumitra (preşedinte), prof. Mihai Dima şi redactor Simona Soare-Ivănescu (membri), a acordat următoarele premii:
Poezie
– premiul I – Nicolae Moraru – filiala Bihor – 250 lei;
– premiul al II-lea – Mihai Babei – Botoşani – 200 lei;
– premiul al III-lea – Adina Victoria Sîrbu – Gorj – 150 lei.
Proză
– premiul I – Mariana Vicky Vârtosu – Vrancea (pentru lucrarea „Naymma – salvând pasărea de la zbor”) – 250 lei.
Jurnalism
– Victor Jitea – Argeş – 200 lei;
– Marin Sandu – Dolj – 200 lei;
– Gheorghe Potra – Cluj – 200 lei;
– Luminiţa Târlungeanu – Bacău – 200 lei.

Cu respect,